MINIMALIZĂRI
Tu, bufon cu plete colorate
În nuanţe purpurii şi mov
Şi pe-alocuri pietre incrustate
Ai pe haina ta de clovn.
Recunoaşte lumea la distanţă
Vocea ta râzând cu tonuri false
Când pe faţa-ţi amorţită masca-i
Nemurirea sentimentelor mimate.
Te auzi?
Şi râzi în gura mare…
Parcă universul e perfect
Fericirea ta o aparenţă, pare
Diamant sălbatic în deşert.
Nebunia sare-n prag holbată –
Spectatori aşteaptă să revină,
Clipa se destramă în rutină
Pentru a cerşi aplauzele sparte.
MINIMISATIONS
You, clown with coloured hairs
In purple and mauve colours
And off and on inlaid stones
You have on your clothes of clown.
Recognizes world at distance
Your voice laughing with false tones
When on your face is numb semblance
Immortality of mimicked concerns
Do you hear?
And laughs out loud …
As the universe is perfect
Your happiness an appearance, seems
Wild Diamond in the desert.
Madness stared salt down –
People wait you to return,
Moment falls apart in programme
For to beg applauses broken.
MINUNEA CLIPEI
Magia cuvântului căzut în temniță
Se-nalță pe rafturile cunoașterii vechi
Și scripturile se grăbesc să rostească sentințe –
Ravagii ce vor schimba universul întreg.
Minunea clipei limpezește zarea –
Printre iluzii stăpânești orice,
Pe margini de prăpăstii arătarea
Privirea-ți poate amăgi.
Văzduhul speriat prin mreji tresare –
Te amețesc miresme-adânci,
De parcă totul e-n mișcare,
De parcă totul este sfânt.
Miracolul de-l vei putea străbate
Ajungi s-atingi minunea la-ntâmplare
Și-nțelepciunea pare-a fi eroare –
Când fericirea se destramă-n clipă.
MIRACLE OF MOMENT
Magic of word fell into prison
Exalts on shelves of old knowledge
And scripting rush to utter sentences –
Havoc that will change the whole universe
Wonder of moment clears the horizon –
Among illusions masters everything,
On the edges of precipices appearing
Your eyes can deceive.
Scared air startles through nets –
Deep spices stun everything
As if everything is in motion,
As if all that is holy.
Miracle you’ll be able to walk
You get to touch the miracle haphazardly
And wisdom seems to be an error –
When happiness falls apart in second
SYMPHONY…
speranța cu disperare îmi surâde discret,
de parcă s-a pierdut între amintirile mele neexistente
ca într-un tunel…
exagerate par lucrurile ca și dragostea
ce nu o mai pot găsi în piept,
de parcă totul a fost un joc de cuvinte…
și nu mă mai întreb de ce totul a durat doar o clipă,
probabil ca să învăț în pripă să zbor,
chiar și cu o singură aripă…
cu o aripă frântă de dor…
de dorul tău.
SYMPHONY…
Hope with desperate smile at me discreetly,
like lost between my nonexistent memories
as in a tunnel …
exaggerated seem things like love
that I cannot find in chest,
as if it was a play on words …
and do not ask me why it lasted only a moment,
probably in a hurry I learn to fly,
even with a single wing …
with a wing broken by longing…
longing for you…
ABIS…
acolo nu sunt eu…
unde cuvintele veghează răsăritul din umbre,
unde pe nisipul umed
nu apar urmele piciorului meu amorțit…
acolo nu sunt eu,
unde oamenii și-au închis sufletul mic
în cutia Pandorei…
și-apocaliptică, dragostea
și-a mutilat din formă
fiind trădarea – ca o ciumă,
și pentru asta poți să nu mai fii profet
ca să percepi această normă…
bilanțul zilelor de ieri –
acolo nu sunt eu,
unde din fumul său ruginiu,
lacrima-și aprinde felinarul nud
vestind că dorul e orfan în mine…
zdrobită inima ca un trofeu
culeasă e de vântul surd,
din sângele meu…
acolo nu sunt eu…
acolo nu sunt eu…
repet ca o flașnetă din absurd…
MOARTEA POETULUI (Mihai Eminescu in memoriam)
Între foi de nuc alături,
Lângă lacrima de ceară
Chinuit se-ntinde arcul
Pe grumazul de vioară…
Lângă foc, la căpătâi,
Unde-i viața fără milă
Ți-a fost dat să ardă-n casă
Lumânarea cea dintâi.
Azi când pleci în zări mai bune
Între foi, de nuc alături,
Unde norii-și țin popasul
La o masă de argint,
Povesti-va atunci struna
Cum se tânguie poetul,
Lacrim-ar cădea-n înaltul
Norilor de mărgărint.
S-a întunecat pământul
Vremea lungă, câtă jale
Scris-an sufletele noastre
Și pe umerii vioarei.
Lângă foc, la căpătâi,
Unde-i viața fără milă
Ți-a fost dat să ardă-n casă
Lumânarea ce dintâi…
TU, IARTĂ-MĂ
Dacă vreodată mă vei întreba de ce
Pe tine te iubesc doar unul,
Răspunsul meu nu va avea motiv
L-această întrebare să te-ndrume.
Nu ştiu nici eu, de ce anume tu
Şi inima te-a ales pe tine,
Probabil un blestem cu jocul său făcu
În ochiul meu doar tu să fii cu mine.
Oare voi înţelege inima-mi vreodată?
Nici un cuvânt în plus nu spune ea, în zori
Atât de înţeleaptă e şi vinovată –
Când trec prin ea sălbaticii fiori.
Nu va mai fi modalitatea care uită
Motivul disperatelor priviri –
Din clipa care se ascunde
Cu paşii săi prin amintiri.
Tu, iartă-mă, cum multe alte –
Cu zâmbetul schiţat în colţul gurii
Ai şters din maniera sa formală
Veninul care poate să te fure.
Dacă vreodată ai crezut că pot uita –
Cum inima-mi cu ochiul poţi cuprinde,
Îmbrăţişarea care e şi-acum cu mine,
Va fi şi-atunci, când poate vei pleca.
Şi pentru astă clipă sunt a ta,
Tu, iartă-mă de am vre-o vină,
Vor fi şi alte dăţi ce pot schimba
Cuvintele ce-s spuse pentru tine.
YOU, FORGIVE ME
If ever you will ask me why
I love just you one,
My answer will have no reason
To guide you in this question.
Even I don’t know, why namely you
And heart has chosen you,
Probably with its game it made a curse
In my eyes only for you to be with me.
Do you understand my heart some day?
No word in plus she said, at dawn
So wise and guilty she is –
Passing through her savages creeps.
There will be no way to forget
Reason of desperate glances –
From the moment that hides
With its steps through memories
You forgive me, how many other –
With a smile sketched in the angle of mouth
You deleted from your formal manner
The venom that can rob you
If you ever thought I could forget –
How can you with eye embrace my heart
Embracing that is and now with me,
It will be then, when I might go.
And for this moment I am yours,
You forgive me if I have guilt,
There will be other times that can change
Words that were said for you.
Traducere efectuată din limba română în limba engleză de traducatorul autorizat Pelihataia Irina
SFÂŞIETOR (IN MEMORIAM MAMEI MELE ANA)
O singură noapte le decide pe toate –
Un pas până la viață, un pas până la moarte.
Nimic n-o să mai fie așa ca înainte,
Căci inima mea niciodată nu minte.
Ce am făcut, ce nu am făcut – probabil contează
Și sufletul meu prin cămări înnoptează
Și nu am putere – se-așterne tristețea
Și patul sfințit e de lacrima feții.
Se simte prezența ei în aer – o rană
De azi înainte orfană-s de mamă
Și nu pot schimba stropul apei ce cade
Mormântul intact – ca o flacără arde.
Și inima mamei – atât de naivă
Credea că mai poate să bată o clipă,
Dar moartea stătea și veghea asfințitul
Ochind locul unde să-nfigă cuțitul.
De azi înainte orfană-s de mamă,
De azi înainte mi-i sufletul rană
Și moartea îi pune pecetea pe mână
Și mama se-nalță în Cer, spre lumină.
Mai arde în noapte candela din tindă
Acum mama e cu toate smerită
Și pare tăcerea să fie ispită
Și mama mea-i mică și viața i-o clipă.
De ce mama mea nu mai are salvare?
De ce văd cum pleacă și nu e scăpare?
Ea viața-a iubit-o și-a vrut să trăiască,
Nici n-a reușit mama să-ncărunțească.
La porțile raiului e sărbătoare –
A venit un creștin cu sufletul mare,
De azi înainte atât de orfană-i
Haina din cui ce-o așteaptă pe mama…
LAMPAGII NOCTURNI
S-au înmulțit dușmanii ca golanii
Și toți îți cer ce nu le mai poți da,
În sufletu-ți aceștia bat piroane
Optând: «Rabdă Iisus! De ce tu n-ai răbda?»
«Prietenii» cu măștile din ceară
La greu – și-arată ochii fumurii.
De ce trădările au început să doară,
Atunci când parcă nu te-aștepți să știi?
Îngăduința, pagini din psaltire
A răsfoit, răspunsuri căutând,
Și neputința care din smintire,
Usucă sufletul necontenit.
Fă bine, binele înmulțește
Din rodul său, veșmânt neprihănit.
«Prietenul», meschin când te lovește,
Lasă-l să plece pe-un tărâm mai blând.
Fă, Doamne mila ta să crească
În cei ce sunt trădați și umiliți.
Tu adevărul îl cunoști, să dăinuiască
Cuvântul Tău de-a pururea slăvit.
Din bârfe nu-ți clădești un nume,
Te biciuiești când ai vorbit greșit.
E vertical și echilibru-n lume,
Precum grăuntele în solu-i încolțit.
Nu judec, Doamne, goliciunea minții –
Un secol care naște mulți eroi.
Aștept după războiul care va învinge,
Să nu dispară omenescul printre noi.
Ascult cum răsăritul cerne lanțuri
Din focul lampagiilor nocturni.
Târziu e, mă întorc acasă –
Cetatea mea zidită-n rugăciuni.
BIBLIOTECA DIN ALEXANDRIA
Îndătinat și nestatornic vântul,
Nestăvilit parcan de sentimente
Ca parodie ne orbește gândul
Înveșnicind faimoasele sonete.
Au ars în flăcări mii de cugetări
Fântâni săpate-n pagini de istorii
În cicluri neștirbite: ierni și veri –
Ne fură timpul în care suntem provizorii.
ARMONIE
Luna tragică privește
Într-o mută contemplare,
Unde toate au să spună
Nopții păsul său rănit.
Când credința din credință
Naște-alături o lumină
Și durerea din durere
Poate naște un sfârșit.
Lăcrămând adie visul
Singuratice izvoade
Fremătând în agonie
Lucruri simple și compuse.
Întrebări ispititoare
Într-o mută armonie
Răvășesc în amintire
Tot ce-n viață am iubit.
Frunza ramul ce-și desface
Se desprinde de la trup,
Unde toate au să spună
Nopții păsul său rănit.
Când credința din credință
Naște-alături o lumină
Și durerea din durere
Poate naște un sfârșit…
…de-aş avea
de-aş avea aripi puternice
şi cuibul pe-o stâncă zidit
maş avânta spre înalturi,
încolo,
cu trupul meu obosit
şi-n largul profund,
iluzoriu
îmi voi găsi refugiu dorit,
şi-mi voi pironi
în rugăciune, atunci, inima
de vânt…
TRISTEŢEA NU ARE ANOTIMP…
Tristețea nu are anotimp –
Sub umbra nopților par toate trecătoare,
Veacurile rămân desfigurate în timp
Și-n calea lor se-mpletesc felinare.
Tristețea nu are anotimp
Când haina ei se-avântă în mișcare,
Se sparg secundele rănite de pământ
De parcă timpul o pune la-ncercare.
Tristețea nu are anotimp –
Din unghiul său statornic te veghează,
Ea mintea parcă-ți capturează
În fiecare margine de gând.
Tristețea nu are anotimp –
Cu gesturi imprudente te mângâie,
Descătușat e timpul inocent
Când totul pare-a fi o nebunie.
Tristețea nu are anotimp…
Și mai pustie ca întotdeauna,
Când sufletul sângerează la vânt
Pe cap îți pune ea din spini cununa.
Tristețea nu are anotimp –
Și-n podul palmei de o lacrimă te sperii,
Se-nchină fruntea spațiului vid
Și pustiit e cugetu-n cădere.
Tristețea nu are anotimp…
PERINDARE
M-agăț de un pai
Și paiul se frânge
La prima atingere a mea.
M-agăț de un pai
Și paiul sângeră –
Nu pot nimic schimba…
Timpul – pelerin înghețat, cugetă
Înțepenind peisaje în nod,
Crepusculare gândurile șuieră
Săpând grote uriașe în tot.
M-agăț de un pai
Și paiul se frânge
La prima atingere a mea.
M-agăț de un pai
Și paiul sângeră –
Nu pot nimic schimba…
ABSURDITĂȚI
Dau muzica tare –
Timpanele nu rezistă.
Ard vise ca frunze de brad…
Gândurile le arunc în foc –
Vreau să rămână în urma mea
Singurătatea nudă
Pe sticla udă de ploi…
Din cer cad frunze de toamnă
Și lacrimi răsună prin muzici vibrând
Iubesc…
Tăcerile mele să ardă:
În gânduri, în vise, în amintiri,
În frunza ce știe să cadă…
… chiar dacă
Chiar dacă lacrima se face ghem,
Chiar dacă cu-mprumut iubire nu e,
Chiar dacă dragostea nimic nu iartă,
Fără de ea nici rost în lume nu e.
Chiar dacă în final suntem străini
Şi clipa a trecut în grabă,
Decorul s-a schimbat şi dalbă
E pleata printre amintiri.
Chiar dacă dincolo de noi nu e nimic,
Chiar dacă ploaia printre noi trecu,
Din zborul său căzut iubirea
Că moare nici nu pricepu.
TATUAJUL
Punctez cu-n ac
În tatuaj numele tău
Ca prima – unica iubire
Să aibă-n amintire locul său.
Ascuns e tainicul secret
În schiţa liniilor coapte
Desenul pare-a fi etern,
Până la moarte.
Şi cad amurguri rând,
Pe rând blândeţea lor e alinare,
Dar n-are sens să crezi cu zel
În arătare…